FOTO Un tulcean s-a urcat pe o macara din municipiu și a amenințat că se aruncă în gol
Un individ care protestează frecvent în municipiul Tulcea a atras iar atenția autorităților. S-a urcat pe o macara și a ...
Un individ care protestează frecvent în municipiul Tulcea a atras iar atenția autorităților. S-a urcat pe o macara și a ...
S.C. Aquaserv S.A anunță întreruperea neprogramată a alimentării cu apă în orașul Măcin, în ziua de 28 aprilie, între orele ...
Vaccinarea anti-COVID-19 şi asigurarea securităţii turiştilor în timpul transportului în Delta Dunării sunt principalele provocări ale autorităţilor judeţului Tulcea, la ...
Consilierii locali PNL din Babadag își acuză colegii din PSD că au profitat de faptul că un coleg de-al lor ...
În perioada sărbătorilor Pascale, mijloacele de transport în comun vor circula după un program special. Astfel: 30 aprilie 2021 - ...
Un grav accident rutier a avut loc în dimineața de 27 aprilie în județul Tulcea, între localitățile Măcin și Carcaliu. ...
Administraţia locală din Jurilovca a atribuit în această lună contractul privind „Creșterea accesibilității prin dezvoltarea infrastructurii de acostare în Comuna ...
De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 41.912 persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până ...
Un minor a fost prins de către polițiștii din Topolog în timp ce conducea pe drumurile publice un autoturism care ...
La data de 25 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Tulcea, în cooperare cu polițiști ...
Jandarmii tulceni au intervenit în urma unui apel la 112 pe strada Eternității din municipiu, acolo unde, un individ beat ...
Consilierii locali ai municipiului Tulcea se întrunesc în ședința ordinară a lunii aprilie. Pe ordinea de zi din data de ...
Salvatorii Detașamentului de Pompieri Tulcea au intervenit în cursul zilei de 26 aprilie, în jurul orei 12.00 cu două autospeciale ...
Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării în parteneriat cu Consiliul Județean Tulcea au organizat în perioada 19-21 aprilie, ...
Tulcenii par a fi predispuși de a provoca accidente rutiere pe trecerile de pietoni. Ultimul accident a avut loc în ...
În cursul zilei de astăzi, polițiștii tulceni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Jurilovca. ...
În perioada 20-23 aprilie 2021, polițiștii Serviciului de Poliţie Delta Dunării, ai Direcției de Ordine Publică, Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea ...
Polițiștii Biroului Rutier Tulcea, au fost sesizați în cursul zilei de 22 aprilie cu privire la producerea unui accident pe ...
O tânără a ajuns la spital după ce a pierdut controlul volanului mașinii pe care o conducea și s-a izbit ...
O persoană cu dizabilități care se deplasa cu un vehicul electric special adaptat nevoilor sale a fost rănită și transportată ...
Sfantu Gheorghe este localitatea renumită din Delta Dunării pentru plajele salbatice, unde faci cunoștință cu linistea și relaxarea. Este locul ...
Garajele de pe domeniul public din municipiul Tulcea vor fi desființate, etapizat, în toate zonele orașului, a anunțat Primăria Tulcea. ...
Comitetul Județean de Urgență Tulcea s-a întrunit în cursul zilei de 22 aprilie, iar în urma analizării incidenței pe ultimele ...
Joi după-amiază, aproape de ora 17.00, a avut loc un cutremur slab în municipiul Tulcea. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru ...
În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul IPJ Tulcea, împreună cu polițiști locali și reprezentanți ai autorității locale au ...
Un bărbat aflat în stare de inconștiență, căzut pe partea carosabilă, a fost salvat de un echipaj de jandarmi. Oamenii ...
În perioada 20-23 aprilie 2021, în cadrul proiectului „Infrastructura transfrontalieră de sănătate” finanțat prin Programul Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020, se ...
La data de 19 aprilie, polițiști Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța și ai Serviciului de Combatere a Criminalității ...
Noaptea de 21 spre 22 aprilie este ultima noapte în care tulcenii vor mai avea caloriferele calde. Energoterm a anunțat ...
Asociația Delta Dunării a organizat în data de 19 seminarul în format hibrid „OMD – placa turnantă a reformei în ...
În perioada 9 - 16 aprilie 2021, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) împreună cu specialiștii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare ...
Proiectele de hotărâri privind bugetul mai multor instituții tulcene din subordinea Consiliului Județean Tulcea vor fi dezbătute în următoarea ședință ...
În dimineața de 18 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tulcea, în timp ce executau serviciul de patrulare pe strada ...
Un grav accident rutier a avut loc în dimineața de 19 aprilie pe DN22/E87, între Tulcea și Somova. Impactul a ...
Mai multe percheziții sunt în desfășurare în Măcin. Acțiunea este a BCCO, sub coordonarea unui procuror DIICOT. Potrivit unor surse ...
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) informează cum va fi vremea, în această săptămână în regiunea Dobrogea. Luni și marți va ...
Spitalul Județean de Urgență Tulcea este cel mai mare din județul Tulcea, în cadrul unității asigurându-se asistența medicală de specialitate, ...
În cursul nopții, salvatorii Detașamentului de Pompieri Tulcea au intervenit, cu o autospecială de stingere, pentru localizarea şi lichidarea unui ...
Pompierii militari ai ISU Delta Tulcea, din cadrul Secției de pompieri Măcin au fost solicitați în jurul orei 22.00 să ...
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Tulcea s-a întrunit în cursul zilei de 13 aprilie pentru a dezbate măsurile ce ...
Dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Delta” al județului Tulcea a fost alertat în dimineața de 13 aprilie în jurul ...
În urma ședinței extraordinare a Consiliului Local Tulcea, a fost votat și aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pe anul ...
S.C. Aquaserv S.A Tulcea anunță întreruperea neprogramată a alimentării cu apă în municipiul Tulcea în cursul zilei de 12 aprilie, ...
Un bărbat din municipiul Tulcea s-a ales cu dosar de cercetare penală după ce a lovit cu pumnii și picioarele ...
O explozie a avut loc cu puțin timp în urmă într-un bloc din municipiul Tulcea, de pe strada IL Caragiale. ...
FOCUS PRESS este un produs media creat din dorinţa de informare corectă a cetăţenilor. Credem în jurnalism de calitate, în dezbateri şi aducerea în prim-plan a adevăratelor subiecte de interes public.
Ai o informaţie sau imagini care pot deveni o ştire?
Trimite-ne mesajele tale pe WhatsApp / Telefon: 0785.555.401 sau 0785.555.402 ori adresa de email: redactie@focuspress.ro
Datele tale personale rămân confidenţiale!
© 2026 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.
© 2026 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.
