O minoră a dispărut dintr-un centru de plasament! Dacă o vedeți, sunați la Poliție!
La data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 16.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au fost sesizați cu ...
La data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 16.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au fost sesizați cu ...
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat numirile pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și pentru ...
"Hypocrites" pornește de la sensul originar al cuvântului grecesc „hypokritēs”, semnificând acel actor care răspunde, interpretează şi, astfel, instantaneu, devine ...
Izmet Aliși este cunoscut în mediul infracțional, stând ani buni după gratii. De vreo două ori pentru furturi și de ...
Continuăm astăzi seria prezentării membrilor consiliilor de administrație ale companiilor subordonate Primăriei Constanța cu societatea Termocentrale Constanța SRL, firmă înființată ...
Proiectul „Îmbunătățirea mediului urban în cartierul Compozitori“ a primit finanțare europeană, iar în acest an ar putea începe execuția lucrărilor. ...
Munca nedeclarată se află în atenția Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) din Constanța. Desfășurarea activităților fără încheierea unui contract individual ...
Orașul de la malul mării nu contenește să ne surprindă cu bijuteriile ei arhitecturale! Odată reabilitate, edificiile cu aer istoric ...
După aproape cinci ani de termene, expertize și strategii juridice, procesul dintre renumitul avocat Ionel Hașotti și administrația locală pe ...
Consilierii locali din comuna Lumina au fost convocați în ședință, pe ordinea de zi fiind înscrise mai multe proiecte, printre ...
O neînțelegere aparent banală între vecini, pornită de la o palmă de pământ, s-a transformat într-un proces de durată care ...
Mai multe hotărâri adoptate de Consiliul Local Mangalia anul trecut au fost anulate în instanță, decizia fiind pronunțată pe 6 ...
Federația Română de Fotbal a transmis un mesaj de condoleanțe după moartea marelui antrenor Mircea Lucescu. „Fotbalul nostru pierde astăzi ...
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a trimis președintelui României, Nicușor Dan, propunerile pentru conducerile marilor Parchete. Potrivit unui mesaj postat de ...
De pe masa tradițională de Paște nu poate lipsi cozonacul. Este dulcele pe care îl știm de la mama, de ...
Copiii din Agigea au primit, și anul acesta, daruri. Peste 900 de preșcolari și școlari din comună au primit vizita ...
Spitalul Universitar de Urgență București a anunțat oficial că marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30, a fost declarat ...
Simularea examenului de bacalaureat reprezintă o etapă importantă în pregătirea elevilor de clasa a XII-a, oferindu-le oportunitatea de a se ...
Deși veniturile au crescut în 2025, Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu continuă să înregistreze pierderi. Motivul ține de specificul unic al ...
Membrilor Consiliului de Administrație al Drumuri Județene Constanța SA le-au fost reconfirmate prerogativele de reprezentare, cât și drepturile și obligațiile ...
În primăvara anului 2021 au început lucrările la noul cămin studențesc al Universității „Ovidius“ din Constanța (UOC), din zona Pescărie. ...
Un bărbat din Constanța, care transformase prelucrarea aurului într-o activitate clandestină extrem de periculoasă, și-a aflat, luni, pedeapsa definitivă. Dorin ...
Fosta reședință a Reginei Elisabeta sau Cuibul Reginei, așa cum este cunoscut, clădire ce găzduiește astăzi Muzeul Portului Constanța, este ...
O nouă investiție imobiliară urmează să își facă loc pe un teren viran din zona Poarta 6. Investitorii, Vasile Floriștean ...
Funcționarii Primăriei Năvodari rămân fără majorările salariale votate la sfârșitul anului 2024. Curtea de Apel Constanța a dat sentința definitivă ...
Nici în 2025 infrastructura din cartierul Anadalchioi nu a fost reabilitată și modernizată. Nicio stradă din zonă nu a fost ...
Un caz desprins parcă din filme a avut loc în județul Constanța: o femeie și-a cumpărat un autoturism, l-a lăsat ...
Primăria Constanța este, cumva, în dificultate după pronunțarea verdictului final, pe data de 30 martie, în procesul dintre Georgeta Tapangea ...
Erhan Șaban, Beihan Memedali și Orhan Memedali au fost trimiși în judecată și condamnați pentru tâlhărie. Magistrații Judecătoriei Medgidia s-au ...
Un scandal legat de o moștenire a ajuns în instanță întrucât s-a lăsat cu violență în familie. În aprilie 2024, ...
Senatorul Clement Sava, din cadrul Circumscripției nr.14 Constanța, fiind vorba de grupul parlamentar PACE, a avut o interpelare în cadrul ...
Consiliul Local al comunei Lumina se reunește în ședință ordinară, având mai multe proiecte pe ordinea de zi, printre care ...
În edițiile trecute, cotidianul Focus Press a adus în atenția cetățenilor proiectele din zona Lupoaică, menite să readucă la viață ...
Societatea Covasna Estival 2002 continuă să obțină documentele necesare în vederea implementării proiectului imobiliar ce vizează construirea unui bloc cu ...
După mai bine de un an, lucrările la Sala Polivalentă din Constanța au fost reluate și sunt speranțe ca în ...
Un cunoscut afacerist din Constanța, Dan Pufleanu, este obligat, prin hotărâre judecătorească, să demonteze liftul montat pe exteriorul unui imobil, ...
O petrecere dintr-un club s-a stins cum căzături și pumni în față. Agresorul a fost condamnat la 1 an și ...
O femeie de 72 de ani, din municipiul Constanța, a pierdut definitiv un proces cu Primăria Constanța și este acum ...
Dr. Cristian Mina de la M&M Dental Team își pune amprenta, în cel mai profesional mod, cu fiecare intervenție. Recent ...
Profesorii sunt în continuare nemulțumiți de adoptarea Legii 141/2025. Actul normativ publicat în vara anului trecut în Monitorul Oficial, impune ...
În zona Hotelului Perla, simbol al perioadei comuniste din stațiunea Mamaia, un imobil care urma să fie demolat ar putea ...
Cătălin Apostol (AUR), viceprimarul cu atribuții de primar al orașului Cernavodă, a fost prezent, pentru prima dată, în platoul Focus ...
Consiliul Județean Constanța a atribuit pe 31 martie 2026 contractul pentru execuția lucrărilor suplimentare pentru reabilitarea și modernizarea Teatrului de ...
NIBIRU schimbă miza pe litoral. Sudul litoralului se pregătește pentru un sezon estival record, iar Selly cere prețuri corecte și ...
FOCUS PRESS este un produs media creat din dorinţa de informare corectă a cetăţenilor. Credem în jurnalism de calitate, în dezbateri şi aducerea în prim-plan a adevăratelor subiecte de interes public.
Ai o informaţie sau imagini care pot deveni o ştire?
Trimite-ne mesajele tale pe WhatsApp / Telefon: 0785.555.401 sau 0785.555.402 ori adresa de email: redactie@focuspress.ro
Datele tale personale rămân confidenţiale!
© 2026 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.
© 2026 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.
