Surprins în trafic la Năvodari, deși nu deține permis auto
Un tânăr în vârstă de 25 de ani s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis. La data de ...
Un tânăr în vârstă de 25 de ani s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis. La data de ...
Doi investitori își propun să construiască un bloc de patru etaja în Mamaia Sat, oraș Năvodari, iar Agenția pentru Protecția ...
Un tânăr a căzut de la înălțime, vineri dimineață, de pe o clădire aflată pe raza orașului Năvodari. La fața ...
Pompierii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină la Năvodari. Potrivit primelor informații, pompierii au asigurat măsuri PSI ...
Un năvodărean susține că polițiștii au comis un abuz atunci când l-au sancționat. Potrivit acestuia, dintr-un grup de persoane aflat ...
Direcția de Sănătate Publică a județului Constanța a anunțat faptul că patru noi fluxuri de vaccinare vor deveni operaționale, în ...
Costin Răsăuțeanu, fostul viceprimar al municipiului Constanța, în prezent consilier local municipal din partea PSD, este și consilier personal al ...
În cursul nopții de 6 spre 7 martie, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au organizat o acțiune pe linia ...
Clubul CS Năvodari a încheiat Cupa României la Box feminin de la Sibiu cu medalii de aur. Năvodărenii au reuşit ...
La Sibiu s-au încheiat sâmbătă, întrecerile Cupei României la box feminin, competiție la care sportivele de la CS Năvodari au ...
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța a decis în întrunirea din data de 5 martie, modificarea a 35 scenarii ...
După toate scandalurile de până acum privind deșeurile aruncate la întâmplare pe domeniul public, iată încă una: polițiștii locali din ...
Primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, a fost prezent, marţi, 2 martie, la semnarea contractului de execuție lucrări pentru extinderea sistemului ...
Locuitorii din orașul Năvodari și localitatea Mamaia Sat vor beneficia de modernizarea infrastructurii de apă potabilă și de colectare și ...
Mărțișorul este pentru noi toți o tradiție frumoasă, care ne aduce mereu aminte să apreciem lucrurile simple și pline de ...
Un incendiu a izbucnit sâmbătă, 27 februarie a.c., în jurul orei 15.00 pe strada Mesteacănului, numărul 50 din orașul Năvodari. ...
Un bărbat suspectat pentru furtul unui portofel dintr-un autoturism parcat în zona Primăriei Năvodari a fost prins de polițiștii locali. ...
În Mamaia Nord fiecare construiește ce vrea și unde vrea, sau cel puțin așa ne lasă impresia. Dacă unii nu ...
Mamaia Sat intră în lucrări pentru extinderea rețelei de canalizare și apă, iar centrul Năvodariului scapă de inundații, susține primarul ...
George Popescu este caporalul care cunoaște cu ochii închiși sistemul de comunicații din Poligonul Capu Midia. Pasiunea pentru electronică a ...
Deși beach barurile de pe litoral au fost autorizate să funcționeze doar temporar, adică pe timpul sezonului estival, ele rămân ...
Unitatea administrativ teritorială Năvodari va avea un Plan Urbanistic General (PUG) nou, în locul celui actual, vechi de 27 de ...
Primarul din Năvodari, Florin Chelaru, a solicitat Poliției Locale să intensifice acțiunile în jurul unităților de învățământ pentru a crea ...
Incident mai puțin obișnuit, în oraşul Năvodari. Un şofer a ajuns sâmbătă, 20 februarie a.c., cu mașina într-o groapă de ...
Piste de bicicliști și trotuare! De asta vor avea parte localnicii din Năvodari şi Corbu, dar şi turiştii care vor ...
Vești bune pentru năvodăreni! Administrația locală și-a propus să sterilizeze în mod gratuit câinii cu stăpân. În acest sens, viceprimarul ...
Promemada de la Năvodari este acaparată de hoteluri, blocuri și vile. Pentru că este cea mai nouă zonă turistică, un ...
Doi indivizi, care trebuiau să stea în carantină la domiciliu, au fost prinse plimbându-se pe străzi, motiv pentru care au ...
Un tânăr din Năvodari a fost prins de polițiști plimbându-se prin oraș, în timp ce ar fi trebuit să stea ...
Un accident rutier s-a produs, sâmbătă seara, la intrare în Năvodari dinspre Mamaia, în sensul giratoriu. Un cititor ne-a informat ...
Relaxarea măsurilor din această perioadă nu înseamnă, conform ordinelor semnate de autorităţi, permisiunea de a fi organizate petreceri în localuri, ...
Cunoscutul om de afaceri Ioan Tapangea vrea să mai bifeze un imobil cu regim de înălțime de peste 4 etaje. ...
Centrul de vaccinare împotriva COVID-19 de la Năvodari este pregătit să-și aștepte pacienții. "Deschiderea și funcționarea efectivă a Centrului de ...
Un individ din Năvodari, cu antecedente penale, a fost arestat pentru 30 de zile, prin decizia Tribunalului Constanța, fiind acuzat ...
Edilul Florin Chelaru anunță că a demarat zilele trecute noi lucrări pentru amenajarea spațiilor verzi în orașul Năvodari. Primarul își ...
Primăria Năvodari face precizări importante cu privire la valabilitatea actelor de identitate pe durata stării de alertă. Astfel, administrația locală ...
Primarul Florin Chelaru a avut vineri, 5 februarie a.c., o întâlnire cu directorii unităților de învățământ din orașul Năvodari pentru ...
Un accident rutier s-a înregistrat miercuri seara, 27 ianuarie, pe drumul naţional 22B, între Lumina şi Năvodari. Conform primelor informaţii, ...
Caz incredibil! O năvodăreancă a trecut printr-o situație ieșită din comun în timp ce se deplasa pe ruta Constanța-Năvodari. Șoferul ...
Consiliul Local Năvodari a aprobat noul cuantum al burselor școlare. În funcție de bugetul orașului din acest an, valoarea lor ...
Primarul oraşului Năvodari, Florin Chelaru, a fost invitatul Focus Press în cadrul unui interviu prin care s-a dorit clarificarea proiectului ...
Coordonatorii departamentelor din Primăria Năvodari s-au întâlnit miercuri, 20 ianuarie a.c., pentru a discuta soluții privind digitalizarea procedurilor administrative. La ...
Viceprimarul din Năvodari, Costel Dumitrașcu a anunțat că pregătește implementarea unei soluții de e-guvernare. Se dorește astfel o comunicare mult ...
Administrația publică locală din Năvodari are posibilitatea să cumpere la toți elevii tablete pentru uz școlar. Primarul Florin Chelaru, viceprimarul ...
Fiul unui bărbat care a fost accidentat mortal pe trecerea de pietoni se declară nemulțumit de pedeapsa primită de șoferul ...
FOCUS PRESS este un produs media creat din dorinţa de informare corectă a cetăţenilor. Credem în jurnalism de calitate, în dezbateri şi aducerea în prim-plan a adevăratelor subiecte de interes public.
Ai o informaţie sau imagini care pot deveni o ştire?
Trimite-ne mesajele tale pe WhatsApp / Telefon: 0785.555.401 sau 0785.555.402 ori adresa de email: redactie@focuspress.ro
Datele tale personale rămân confidenţiale!
© 2026 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.
© 2026 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.
